Beau Brummel (1924)

piesa lui Clyde Fitch, scrisă pentru renumitul actor de scenă Richard Mansfield, este o interpretare foarte romantică a incidentelor din viața lui George (Beau) Brummel, dandy-ul Regency al cărui nume a devenit un cuvânt de ordine pentru splendoarea și corectitudinea sartorială și este el însuși adaptat liber pentru acest film care prezintă talentul fără egal al lui John Barrymore în prim-planul Său ca Brummel. Cu răzbunare în inimă, Brummel își propune să manipuleze societatea londoneză într-un joc grozav datorită lui, din cauza unei stații fără titlu, după ce și-a pierdut iubitul, jucat bine de Mary Astor, în vârstă de 18 ani, cu care Barrymore a început o aventură în timpul acestei filmări și folosește o relație strânsă cu sponsorul său, Prințul de Wales, regentul (mai târziu regele George al IV-lea), pentru a-și avansa planul. Controlul lui Barrymore asupra scenelor sale este de neegalat, deoarece exprimă cea mai largă gamă posibilă de emoții și reacții cu cea mai mică mișcare a ochilor sau a gurii și, deși există o mulțime de oportunități pentru emotare, utilizarea unei priviri prelungite în ochii unui iubit sau dușman vorbește volume. Barrymore este puternic asistat de o distribuție de sprijin foarte capabilă, inclusiv Willard Louis ca Prințul de Wales, Aleck B. Francis ca servitor loial al lui Brummel și, ca Ducesă de York, rafinata Irene Rich, ale cărei ritmuri și capacitatea de a se concentra asupra personajului personajului ei îl completează frumos pe Barrymore în timpul scenelor lor comune. Harry Beaumont, ca întotdeauna, regizează capabil și este asistat enorm cu eforturile sale de către cinematograful David Abel, a cărui abilitate cu grupuri mari în timpul acțiunii complicate a fost mai târziu semnificativ în evidență, în timp ce supraveghea camerele în timpul celor mai bune dintre Astaire/Rogers filme. Ceva mai mult decât un cavil ar putea fi o dorință ca scenariul să fi prezentat mai mult din viața deplină a lui Brummel, mai degrabă decât tratamentul îndelungat acordat deznodământului său și acela lipsit de precizie, dar cu siguranță îi permite lui Barrymore o mare oportunitate dramatică care nu se evită.