ontogenia și filogenia
„ontogenia recapitulează filogenia” a fost răspunsul lui Haeckel—cel greșit—la cea mai supărătoare întrebare a biologiei secolului al XIX-lea: care este relația dintre dezvoltarea individuală (ontogenia) și evoluția speciilor și descendenților (filogenia)? În aceasta, prima carte majoră pe această temă în cincizeci de ani, Stephen Jay Gould documentează istoria ideii de recapitulare de la prima sa apariție în rândul pre-Socraticilor până la căderea sa la începutul secolului al XX-lea.
Domnul Gould explorează recapitularea ca o idee care a intrigat politicieni și teologi, precum și oameni de știință. El arată că ipoteza lui Haeckel – că fetușii umani cu fante branhiale sunt, literalmente, pești minusculi, replici exacte ale strămoșilor lor care respirau apă-a avut o influență care s—a extins dincolo de biologie în educație, Criminologie, psihanaliză (Freud și Jung erau recapitulaționiști devotați) și rasism. Teoria recapitulării, susține Gould, s-a prăbușit în cele din urmă nu din greutatea datelor contrare, ci pentru că creșterea geneticii mendeliene a făcut-o de nesuportat.
revenind la conceptele moderne, Gould demonstrează că, deși întregul subiect al paralelelor dintre ontogenie și filogenie a căzut în discreditare, este încă una dintre marile teme ale biologiei evolutive. Heterocronia—schimbări în calendarul dezvoltării, producând paralele între ontogenie și filogenie—se dovedește a fi crucială pentru înțelegerea reglării genelor, cheia oricărei apropieri între biologia moleculară și cea evolutivă. Gould susține că valoarea evolutivă primară a heterocroniei poate consta în avantaje ecologice imediate pentru maturizarea lentă sau rapidă, mai degrabă decât în schimbări de formă pe termen lung, așa cum au proclamat toate teoriile anterioare.
Neotenia—opusul recapitulării—este dovedit a fi cel mai important determinant al evoluției umane. Am evoluat prin păstrarea caracterelor juvenile ale strămoșilor noștri și am obținut atât flexibilitatea comportamentală, cât și morfologia noastră caracteristică (creiere mari prin reținerea prelungită a ratelor rapide de creștere a fătului, de exemplu).
Gould concluzionează că „nu poate fi nimic nou sub soare, dar permutarea vechiului în cadrul sistemelor complexe poate face minuni. În calitate de biologi, ne ocupăm direct de tipul de complexitate materială care conferă un potențial nelimitat schimbărilor simple și continue ale proceselor subiacente. Aceasta este bucuria principală a științei noastre.”