semnăturile genomice ale izolării geografice și selecției naturale în peștii de recif de corali

factorii de speciație rămân printre cele mai controversate subiecte din biologia evoluționistă. Inițial, Darwin a subliniat selecția naturală ca mecanism primar de speciație, dar arhitecții sintezei moderne au abandonat în mare măsură această viziune în favoarea divergenței prin izolarea geografică. Echilibrul dintre selecție și izolare este încă în fruntea dezbaterii evolutive, în special pentru oceanele tropicale ale lumii, unde biodiversitatea este ridicată, dar barierele de izolare sunt puține. Aici, identificăm factorii de speciație în peștii de recif din Pacific din genul Acanthurus prin scanări comparative ale genomului a două populații periferice care s-au despărțit de o mare descendență din Pacificul Central-Vest aproximativ în același timp. Secvențele mitocondriale indică faptul că populațiile din Arhipelagul hawaian și Insulele Marquesas au devenit izolate aproximativ 0,5 Ma. Descendența Hawaiană nu se distinge morfologic de forma larg răspândită a Pacificului, dar forma Marchizană este recunoscută ca o specie distinctă care ocupă un ecosistem tropical neobișnuit caracterizat prin ascensiune, turbiditate, fluctuații de temperatură, flori de alge și puțină acoperire de corali. O analiză a 3737 SNP-uri relevă un semnal puternic de selecție la Marquesas, cu 59 de loci sub selecție perturbatoare, inclusiv un locus Opsin Rh2. În timp ce atât populațiile Hawaiene, cât și cele Marquesane indică semnale de derivă, prima prezintă un semnal slab de selecție care este comparabil cu populațiile din Pacificul Central-vestic. Acest contrast între linii strâns legate relevă o populație divergentă datorată în primul rând izolării geografice și derivei genetice, iar cealaltă atingând statutul de specie taxonomică sub influența selecției.