separare-individualizare

Margaret Mahler (1897-1986) reprezintă un grup de psihologi ai ego-ului al căror interes se concentrează pe dezvoltarea structurilor psihice, așa cum este subliniat în Sigmund Freud ( 1990) teoria structurală, id-ul, ego-ul și superego-ul. Interesul lui Mahler pentru ego-ul în curs de dezvoltare s-a concentrat pe dezvoltarea sa în contextul relațiilor obiect. Relațiile obiect se referă la modul în care experiența cu altul ajunge să fie reprezentată în minte. Mahler a mutat accentul de la accentul Freudian pe satisfacerea instinctelor sau a nevoilor biologice ca bază pentru viața mentală, la un accent pe modul în care relațiile interpersonale devin interiorizate în interiorul ego-ului sau sinelui.

ca fost pediatru și analist al copilului, Mahler a căutat, prin studiul dezvoltării normale, să înțeleagă cum se dezvoltă reprezentările interioare ale sinelui și ale altora în contextul interacțiunilor interpersonale dintre îngrijitor și copil, rezultând un sentiment integrat de sine. Separarea-individualizare este numele pe care l-a dat procesului prin care se formează hărțile interne ale sinelui și ale altora. Aceste hărți experiențiale sau reprezentări interne sunt construite prin interacțiuni cu îngrijitorii în perioada de la naștere până la vârsta de trei ani și constau atât în aspecte pozitive, cât și negative ale experienței în cadrul relației. Potrivit lui Mahler, abilitatea de a integra aspecte frustrante și plăcute ale experienței cu o altă persoană este cea care duce la un sentiment stabil de sine care poate tolera stări emoționale fluctuante în interiorul sinelui și cu ceilalți. Incapacitatea de a integra aceste aspecte ale experienței poate duce la psihopatologie (Mahler, Pine, and Bergman 1975).

Mahler și echipa sa de cercetare au studiat îngrijitorii și copiii lor, într-un cadru naturalist, de la naștere până la vârsta de trei ani și au remarcat comportamente specifice vârstei, care apar în mod regulat, care au marcat schimbări în comportamentul copilului în relația cu îngrijitorul și cu lumea exterioară. Mahler împarte primii precursori ai procesului de separare-individualizare în două faze, starea autistă și starea simbiotică. Procesul de separare-individualizare propriu-zis este împărțit în patru sub-faze: diferențierea, practicarea, apropierea și pe drumul către Constanța obiectului. Separarea se referă la apariția copilului dintr-o stare simbiotică cu îngrijitorul, în timp ce individualizarea constă în realizări și caracteristici individuale care definesc identitatea.