Suprarealism. Definiție și autori

cuvântul suprarealist a fost folosit pentru prima dată de Apollinaire în 1917. Ulterior, a devenit un termen folosit frecvent de Andrix Breton și de colaboratorii revistei Literatura. La început a fost o chestiune fundamental literară, așa cum fusese futurismul. Pictura suprarealistă a fost pe scenă încă de la expoziția din 1925 de la Galeria Pierre, cu artiști precum Arp, Max Ernst, Man Ray, Klee, Girgio De Chirico, mirific sau Pablo Picasso, la care s-ar adăuga Dalicectific și Magritte.

în cuvintele lui Breton din manifestul său din 1924, suprarealismul este un automatism psihic pur prin care se încearcă să se exprime, verbal sau în orice alt mod, funcționarea reală a gândirii în absența oricărui control exercitat de rațiune în afară de orice preocupare estetică sau morală.

suprarealismul propune o teorie a inconștientului și a iraționalului ca mijloc de a schimba viața, societatea, arta și omul prin revoluție. Nu este o mișcare cu unitate de stil, ci o serie de investigații ale unor artiști individuali, fiecare cu un stil propriu.

baza teoretică a mișcării este interpretarea viselor lui Freud, ceea ce implică o respingere a culturii tradiționale bazată pe puterea rațiunii; apăra revoluția și se angajează cu activiști de mișcare și de stânga, vrea să devină sămânța dezvoltării dadaismului în ceea ce privește critica constructivă a artei tradiționale, pentru a rupe cu convențiile sociale și încorporează metode experimentale de psihanaliză în literatură și pictură, o vedem în scrierea automată și cadavrele exquisitos.

Rousseau, Chagall și de Chirico sunt considerați precursori ai suprarealismului și două tendințe sunt stabilite în ele: suprarealismul figurativ, care folosește convențiile perspectivei renascentiste pentru a arăta scene surprinzătoare (Dal_xt ,_xt, XT, XT, XT, XT, XT) și suprarealismul abstract, fidel manifestelor, ai căror creatori inventează universuri figurative personale (Joan Mir_, XT, Max Ernst).