Vă mulțumim că v-ați înscris la EOS Buzz.
curenții de turbiditate—fluxurile descendente ale apei încărcate cu sedimente care apar în lacuri și oceane-sunt unul dintre procesele principale responsabile de transportul sedimentelor din regiunile de coastă către marea adâncă. Acest proces are ca rezultat dezvoltarea incrementală a depozitelor sedimentare, care devin potențiale rezervoare de hidrocarburi. Curenții pot atinge viteze de până la 20 de metri pe secundă și pot parcurge sute de kilometri, ceea ce înseamnă că pot deteriora sau distruge conductele subacvatice, cablurile și alte echipamente.
exact modul în care curenții de turbiditate ating astfel de viteze mari a fost mult timp un subiect de dezbatere. Timp de decenii, oamenii de știință au presupus că un curent de turbiditate se poate auto-accelera din cauza unei bucle de feedback: antrenarea sedimentelor face ca fluxul să fie mai dens și, prin urmare, mai rapid, ceea ce la rândul său crește antrenarea sedimentelor. Dar măsurarea acestui mecanism de auto-întărire—care ar întări curenții pe măsură ce alunecă în jos-s-a dovedit foarte dificilă.
acum Sequeiros și colab. raportați rezultatele unei serii de experimente în care documentează auto-accelerarea în curenții de turbiditate generați de laborator. Folosind camere video și profilatoare de viteză cu ultrasunete, cercetătorii au măsurat acest fenomen atât în corp, cât și în partea din față a trei dintre cei nouă curenți de turbiditate pe care i-au generat într-un canal de 15 metri lungime, de 1,4 metri adâncime, cu o pantă de 5%.
echipa a descoperit că curenții de turbiditate auto-accelerați se formează atunci când descărcarea apei care curge în canal depășește un prag, în timp ce toți ceilalți parametri, cum ar fi concentrația sedimentelor suspendate, sunt menținuți constanți. Rezultatele sugerează că descărcarea în creștere crește viteza fluxului suficient de mare pentru a iniția mecanismul de feedback responsabil pentru începerea procesului de auto-accelerare. Cu toate acestea, au descoperit, de asemenea, că o descărcare foarte mare sau prea mult sediment în suspensie ar putea împiedica accelerarea.
echipa a observat, de asemenea, că materialul depus de curenții de auto-accelerare a fost mai uniform în ceea ce privește grosimea și dimensiunea granulelor decât secvențele care s-au stabilit din curenții de decelerare. Autorii sugerează că această caracteristică ar putea fi utilizată în domeniu pentru a dezvălui mai multe despre condițiile în care au fost depuse secvențele turbidite din înregistrarea geologică.
documentând cu atenție procesele care controlează dacă curenții de turbiditate devin auto-accelerați, acest studiu ajută la constrângerea mecanismelor prin care chiar și curenții relativ mici pot dispersa sedimentele în oceanele adânci. Dezvăluirea modului în care funcționează aceste fluxuri este esențială pentru o mai bună înțelegere a oceanelor noastre. (Jurnalul de cercetare Geofizică: oceane, https://doi.org/10.1029/2018JC014061, 2018)
—Terri Cook, scriitor independent