Carol al II-lea al României

Carol al II-lea a domnit ca rege al României de la 8 iunie 1930 până la abdicarea sa la 6 septembrie 1940. A fost fiul cel mare al lui Ferdinand I și a devenit prinț moștenitor la moartea unchiului său, regele Carol I în 1914. El a fost primul dintre regii Hohenzollern ai României care s-a născut în țară; ambii predecesori ai săi s-au născut în Germania și au venit în România doar ca adulți. Ca atare, el a fost primul membru al filialei românești a Hohenzollernilor care a vorbit limba română ca primă limbă și a fost, de asemenea, primul membru al familiei regale care a fost crescut în credința ortodoxă. Carol a fost, de asemenea, un fan al fotbalului, fiind președintele Federației Române de fotbal timp de aproape un an din 1924 până în 1925.
prima controversă a lui Carol a fost dezertarea sa din armată în timpul Primului Război Mondial, urmată de căsătoria sa cu Zizi Lambrino, care a dus la două încercări de a renunța la drepturile de succesiune la coroana regală a României, refuzată de Regele Ferdinand. După dizolvarea căsătoriei sale, a făcut o lungă călătorie în jurul lumii, la sfârșitul căreia a întâlnit-o pe Prințesa Elena a Greciei și Danemarcei, fiica regelui Constantin I al Greciei.