Ordinul Servite
Fundațiemodificare
Serviții duc o viață comunitară în tradiția ordinelor mendicante (cum ar fi dominicanii și franciscanii). Ordinul servit a fost fondat în 1233 D.hr., când un grup de negustori de pânză din Florența, Italia, și-au părăsit orașul, familiile și profesiile pentru a se retrage la Monte Senario, un munte din afara orașului, pentru o viață de sărăcie și penitență. Acești oameni sunt cunoscuți ca cei șapte sfinți fondatori; au fost canonizați de Papa Leon al XIII-lea în 1888.
aceste șapte au fost: Buonfiglio dei Monaldi (Bonfilius), Giovanni di Buonagiunta (Bonajuncta), Amadeus al Amidei (Bartolomeus), Ricovero dei Lippi-Ugguccioni (Hugh), Benedetto dell’ Antella (Manettus), Gherardino di Sostegno (Sostene) și Alessio De’ Falconieri (Alexius). Au aparținut șapte familii patriciene din acel oraș. Ca o reflectare a spiritului penitențial al vremurilor, era obiceiul acestor oameni să se întâlnească în mod regulat ca membri ai unei societăți religioase înființate în cinstea Mariei, Maica lui Dumnezeu.
de la început, membrii ordinului s-au dedicat Mariei sub titlul ei de mamă a durerilor. Dedicându-și devotamentul față de mama lui Isus, au adoptat virtuțile de ospitalitate și compasiune ale Mariei ca semne distinctive ale Ordinului. Spiritul distinctiv al ordinului este sfințirea membrilor săi prin meditație asupra Patimilor lui Isus și a durerilor Mariei și răspândirea în străinătate a acestei devoțiuni.
Episcopul Florenței i-a aprobat pe slujitorii călugări ai Mariei ca ordin religios cândva între anii 1240 și 1247. Slujitorii au decis să trăiască după regula Sfântului Augustin și au adăugat la regulă propria lor expresie de devotament și dăruire mariană. Până în 1250 au existat un număr de slujitori care au fost hirotoniți la preoție, creând astfel un ordin cu preoți, precum și cu frați.
Papa Alexandru al IV-lea, a favorizat un plan pentru amalgamarea tuturor institutelor după regula Sfântului Augustin. Acest lucru a fost realizat în martie 1256 și cam în același timp a fost emis un Rescript care confirmă ordinul Serviților ca un organism separat cu puterea de a alege un general. Patru ani mai târziu a fost convocat un capitol general la care ordinul a fost împărțit în două provincii, Toscana și Umbria, prima dintre care Sf. În cinci ani au fost adăugate două noi provincii: Romagna și Lombardia.
suprimarea și expansiuneamodificare
Sfântul Filip Benizi a fost ales general la 5 iunie 1267, iar apoi a devenit Marele propagator al Ordinului. Al doilea Sinod din Lyon din 1274 a pus în executare Ordonanța celui de-al patrulea Sinod Lateran, interzicând întemeierea unor noi ordine religioase și a suprimat toate instituțiile cerșetoare care nu au fost încă aprobate de Sfântul Scaun. În anul 1276 Papa Inocențiu al V-lea într-o scrisoare către Sfântul Filip a declarat ordinul suprimat. Sf. Filip a mers la Roma, dar înainte de sosirea sa acolo Inocențiu V murise. Succesorul său a trăit doar cinci săptămâni. În cele din urmă Papa Ioan XXI, a decis că ordinul ar trebui să continue ca înainte. Nu a fost aprobat definitiv până când Papa Benedict al XI-lea a emis Taurul „Dum levamus” (11 februarie 1304). Dintre cei șapte fondatori, numai Sfântul Alexis a trăit pentru a-și vedea Fundația ridicată la demnitatea unui ordin. A murit în 1310.
Papa Bonifaciu al IX-lea a acordat Serviților puterea de a conferi diplome teologice la 30 ianuarie 1398, iar ordinul a stabilit Marianum la Roma.
noua fundație s-a bucurat de o creștere considerabilă în deceniile următoare. Chiar și în secolul al XIII-lea au existat case ale ordinului în Germania, Franța și Spania. La începutul secolului al XIV-lea ordinul avea mai mult de o sută de mănăstiri, inclusiv filiale în Ungaria, Boemia, Austria, Polonia și Belgia; Au existat, de asemenea, misiuni în Creta, Filipine (Sfântul Peregrin-Vicariatul filipinez) și India.
tulburările din timpul Reformei protestante au provocat pierderea multor mănăstiri Servite în Germania, dar în sudul Franței ordinul a avut mult succes. Mănăstirea Santa Maria din Via (1563) a fost a doua casă a ordinului înființată la Roma; San Marcello Al Corso fusese fondată în 1369. La începutul secolului al XVIII-lea ordinul a suferit pierderi și confiscări din care abia și-a revenit. Provincia înfloritoare Narbonne a fost distrusă aproape în totalitate de ciuma care a măturat Marsilia în 1720. În 1783 Serviții au fost expulzați din Praga și în 1785 Împăratul Iosif al II-lea a profanat altarul Mariei Waldrast. Zece mănăstiri au fost suprimate în Spania în 1835. O nouă fundație a fost făcută la Bruxelles în 1891.
după Risorgimento în 1870, guvernul Italiei a închis Marianum împreună cu multe alte instituții papale. Institutul a fost reînființat ca Colegiul Sant Alessio Falcioneri în 1895.
în această perioadă ordinul a fost introdus în Anglia și America, în principal prin eforturile părinților Bosio și Morini. Acesta din urmă, după ce a plecat la Londra în 1864 ca director al surorile compasiunii afiliate, a obținut sarcina unei parohii de la Arhiepiscopul Manning în 1867. Maria la Londra, mănăstirile au fost deschise la Bognor Regis (1882) și Begbroke (1886). În 1870 părinții Morini, Ventura, Giribaldi și fratele Joseph Camera, la cererea episcopului Joseph Melcher din Green Bay, Wisconsin, au început o misiune în America, la Neenah. Părintele Morini a fondat la Chicago (1874) Mănăstirea Maicii Domnului durerilor. Un noviciat a fost deschis la Granville, Wisconsin, în 1892. Provincia Americană a fost înființată oficial în 1908.
secolul Xxedit
ordinul a continuat să se extindă geografic de-a lungul secolului al XX-lea, asumându-și responsabilitatea pentru misiuni în Swaziland în 1913, Acre în Brazilia în 1919, AIS Inktsultn în Chile în 1937 și Zululand în Africa de Sud. De asemenea, a făcut fundații în Argentina din 1914 și mai solid din 1921; Transvaal în Africa de Sud din 1935, Uruguay 1939, Bolivia 1946, Mexic 1948, Australia 1951, Venezuela 1952, Columbia 1953, India 1974, Mozambic 1984, Filipine 1985, Uganda, Albania 1993 și, de asemenea, refundările în Ungaria (Eger) și Republica Cehă.
Papa Pius al XII-lea, prin Congregația seminariilor și universităților, a ridicat Marianum la o facultate teologică Pontificală la 30 noiembrie 1950.
după Conciliul Vatican II, Ordinul și-a reînnoit constituțiile începând cu capitolul general din 1968 de la Majadahonda, Madrid, proces care a fost încheiat în 1987. În același an, generalul Stareț Michael M. Sincerny a supravegheat crearea Uniunii Internaționale a familiei Servite (UNIFAS).
secolul al XX-lea a cunoscut, de asemenea, beatificarea (1952) și canonizarea fratelui Antonio Maria Pucci; canonizarea Clelia Barbieri( d. 1870), fondatoare a Minime dell ‘ Addolorata; beatificarea lui Ferdinando Maria Baccilieri din ordinul secular servit (1999); beatificarea Sr.Maria Guadalupe Ricart Olmos (2001), o călugăriță clauzură spaniolă care a fost martirizată în timpul războiului Civil spaniol; și beatificarea Cecelia Eusepi din ordinul secular servit.
de-a lungul secolelor, Ordinul servit s-a răspândit în întreaga lume, incluzând toată Europa, părți din Africa, Australia, America, India și Filipine. Sediul General al Ordinului servit este la Roma, în timp ce multe provincii și case-mamă reprezintă ordinul în întreaga lume. În Statele Unite există o provincie a fraților cu sediul în Chicago. Există patru provincii de surori cu case-mamă în Wisconsin, Nebraska și două în Illinois.