o scurtă povestire despre Bullying

primele două luni au fost realizabile. Nu am avut prea mulți prieteni în acea școală. Doar un grup de ‘alți tipi’ cărora le-am împărțit spațiu și timp, în clasă și la ora prânzului. Mi-a luat ceva timp să mă adaptez la noua situație. O școală nouă, copii noi, eram cel mai mic, din motive pe care nu-mi amintesc că restul clasei mele au întârziat 12 ani sau tocmai au împlinit 13 ani. În plus, am fost destul de slab, prea politicos, crescut bine de părinții mei, un pic prea bine cred și am avut încă o parte ‘copilăresc’ în mine. Eram tânăr pentru vârsta mea.

din aceste motive evidente ( în mod clar nu eram în vârful ierarhiei sociale…) ‘s-au întors împotriva mea. Erau un grup de 6-10 tipi. Nu eram sigur atunci ce le făcusem sau ce nu le făcusem. Ceea ce am fost sigur despre a fost că nu am avut o apărare adecvată, nu în nici un fel, forma sau forma. Momentul în care s-au întors împotriva mea, a fost momentul în care m-am transformat în pradă.

cei trei ani care au urmat au constat în a fi urmărit de această haită de lupi în școală și în jurul ei, în clasă, în curte, în drum spre și de la școală – nu a existat niciodată un moment în care să-mi trag răsuflarea, niciodată un moment în care să-mi vin în fire, fără protecție sau ajutor de la nimeni. Am fost singur, am fost scuipat la, am fost încolțit, lovit și bătut pe o bază de zi cu zi, aspirat cele mai grave insulte vreodată, a avut amenințări la fiecare două zile sau cam asa ceva, chiar la viața mea, și a fost umilit public în mai multe moduri, a fost râs pentru motive obișnuite, stupide, a fost ignorat în diferite moduri, umilitoare, lista continuă și mai departe.

niciodată

niciodată

un

singur

Moment

de

odihnă…

Uită-te peste umăr, pentru că vin după tine…

am fost pradă, am fost vânat sever, chiar până la pragurile porturilor mele sigure. M-am simțit ca și cum aș fi fost aruncat într-un șanț și, din anumite motive, a trebuit să-mi croiesc drum prin acea grămadă de noroi și rahat care se numea ‘școală’.

violența, din păcate, a fost lucrul care a oprit totul. Într-o zi, mama mea a stat în spital pentru o operație care, dacă totul ar merge bine, i-ar putea vindeca hernia. Dacă nu merge bine, s-ar putea să nu mai meargă niciodată. Am avut niște griji acasă, ca să spun așa. La ora prânzului, în sala școlii, unul dintre prădători a aflat despre asta. M-am simțit presat să spun că eram îngrijorat de situația de acasă.

într-o sală aglomerată cu vreo trei sute de studenți, el a râs din nou de mine, strigând foarte tare că mint și că mama mea a fost spitalizată cu cancer și era pe punctul de a muri. Pe care restul grupului a început să râdă prea desigur. Se pare că nu știa că avem cancer în familia noastră.

paiul a fost cel care a rupt spatele cămilei. Am sărit cumva deasupra mesei, mi-am plantat unul dintre picioare în fața lui, retrospectiv cu atât de multă forță încât avea profilul pantofului meu aproape sculptat în față. Un auditoriu complet aglomerat avansat tăcut într-o notificare de momente și unele trei sute pereche de ochi se uită la mine, în picioare pe acea masă. Predator meu pus pe spate, ca el a căzut înapoi de pe scaun. Unul dintre profesori m-a târât de la masă și aproape furios m-a aruncat în biroul directorilor, unde mi s-a ordonat să aștept. Prin această acțiune mi-a confirmat convingerea că adulții sunt cei mai răi trădători față de copii. În cele din urmă m – am ridicat pentru mine, doar pentru a găsi că am fost încolțit din nou și a trebuit să plătească prețul-sub forma unei conversații dure cu șeful școlii strigând la mine că ‘violența nu a fost permisă în școală’ și ‘la ce naiba mă gândeam lovind acel băiat sărac în fața lui’…

în tot acest timp el a strigat la mine mă gândeam; de ce m-am oprit? Ar fi trebuit să-i zdrobesc întreaga masă blestemată în față pentru ceea ce mi-a făcut … să-l fac să înghită și scaunele stupide…. Dar cu câteva momente înainte de asta, între masa menționată și biroul principiului, eroismul meu a dispărut în aer subțire și nu puteam mormăi decât o scuză.

‘școala’ a fost o coliziune frontală cu un tren de marfă și mi-a luat aproape 30 de ani să adun părțile împrăștiate ale corpului și să mă reunesc din nou. A ieșit ceva deosebit de bine din asta, întrebi?

Ei bine, da … mai ales în retrospectivă. Agresiunea s-a oprit în ultimele luni care au rămas din cei 4 ani în care am fost la acea școală. Mai târziu în viață am dobândit destul de multe cunoștințe despre structurile sociale și ierarhie, cum funcționează interacțiunea umană, atât pozitivă, cât și negativă, victimizând, importanța stabilirii limitelor. M – a împins foarte departe de Religie (Dumnezeu – Orice Dumnezeu de altfel-nu ar trebui să permită oamenilor să se trateze reciproc în moduri atât de josnice).

am fost invitat la o școală din apropierea orașului meu actual, acum câțiva ani, pentru a vorbi despre experiența mea unei clase de tineri. A fost un lucru deosebit de bun. Au urmat un curs pe diferite seturi de comportament, agresiunea a fost una dintre ele. Profesorul m-a intervievat, am avut o discuție cu acea clasă și am auzit povestea lor. aceasta a fost prima dată când am auzit o poveste de la, în acest caz , o fată, care se agresase. A fost un deschizător de ochi pentru mine, pentru că aceasta a fost prima dată când am auzit o poveste din ‘cealaltă parte’. Ea a avut probleme serioase la domiciliu, nu a înțeles lumea ei mai și doar lovit în jurul valorii de la toată lumea care nu sa ridicat împotriva ei din mâhnire și frustrare.

Bullying-ul este un subiect foarte subestimat, cu probleme pe termen lung. Este nevoie de mult mai multă comunicare pe această temă. Școlile sunt locul unde copiii învață. Ei (noi) ar trebui să învețe mai multe despre comunicarea umană, să spună și să accepte ‘nu’, să se ridice pentru tine și pentru altul. Și cu siguranță părinții sunt primii care învață un comportament decent al copilului. Din păcate, și părinții sunt oameni.